Noroc că suntem fiinţe cuvântătoare. Adică oratorice. Adică vizionare (orao = a vedea); am văzut, pentru aceea am grăit Dar grăiesc şi pentru că aud. Nu degeaba zicea Meister Eckhart că omul este un fenomen acustic. El vine întru fiinţă prin rostirea cuvântului: „Să facem om…“
Deci prin Cuvânt, căci fără El „nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut“. De aceea omul cuvântă. Problema este că există cuvânt şi anti-cuvânt. Depinde din ce parte cuvintezi. Eu scriu din partea şi din cauza pustiei. Nu a celei meontice ci a celei eontice. Îmi place eonul că e bun foarte. Eonul eonului însă este şi mai frumos. Kairos. Kairos contra Cronos. Cronosul distruge pustia. Noroc că ea se mută în Kairos. Şi eu după ea. Mă ţine obligaţia aici şi dorinţa acolo. Pustia este locul unde Dumnezeu te duce ca să vorbească inimii tale. Şi ceea ce auzi aceea mărturiseşti apoi. Acesta este scrisul. Asta e cuvântarea dinspre Cuvânt. Scrisul este un fenomen acustic.
Esenţa lui e bazată pe auzire, cum spunea marele Pavel: „Credinţa vine din auzite“. Chiar şi din auzirea interioară. Auzit-am, pentru aceea am grăit.
Pustia este meta-cuvântul. Esenţa cuvântului>>>>>
_____________________________________
